Există
astăzi două situaţii ale raportului dintre om şi mit: prima, în care omul a mai
păstrat reminescenţe ale mentalităţii arhaice, alta, în care omul nu mai simte
ca organică legătura cu mitul. Soluţia generală este realizarea unui echilibru
între om şi univers, în sensul subordonării acestuia din urmă forţei raţionale.
Oamenii la care mitul este viu, trăind întreţinut de tradiţie, vor
păstra acest echilibru existenţial care va fi primejduit mereu de tentaţia
mitului pentru că fondul mitic al omului este în pericol. Retragerea în mit ca
reacţie de apărare înseamnă întoarcerea la natură prin sacrificiu sau suferinţa
izolării prin moarte. Întoarcerea în mit a omului ţine de apartenenţa sa
cosmică.
Operele unor scriitori
precum Eminescu, Blaga, Eliade etc. reflectă problema mitului: explorarea
realităţii imediate desprinse de mentaliatea primitivă, dar obligate să asiste
la dramele provocate de reminescenţele mitului. „Miturile,
eresurile şi miracolele au, în contextul operelor realizate, o valoare
funcţională. (…) Spusă într-o formă mitologică, întâmplarea rară evidenţează
profunde înţelesuri morale, sufleteşti, intelectuale – aşa încât nu e deloc
prea mult să spunem că elementul cu iz ancestral reprezintă calea insolită prin
care suntem introduşi în tainele universului şi ale supremei înţelepciuni
omeneşti”[1].
Cu toate că România este aşezată
într-o puternică zonă de confluenţă, cultura românească a rămas tradiţională,
nefiind curente de sine stătătoare, ci preluate din dorinţa de a ne ridica la
nivelul altor popoare. Referitor la identitatea culturii române, Sorin Alexandrescu remarcă
existenţa a trei paradoxuri[2]: paradoxul apartenenţei,
al simultaneităţii şi al continuităţii şi discontinuităţii culturii româneşti.
Paradoxul simultaneităţii se referă la integrarea
culturii române în istoria europeană. „Din dorinţa de a recupera timpul pierdut
este interesant faptul că nu un autor aparţine unui curent literar, ci o operă
a acestuia”[3].
Al treilea paradox se referă la existenţa a două culturi,
folclorul şi cultura scrisă. Folclorul a consolidat păstrarea identităţii. O
altă trăsătură referitoare la al treilea paradox este ruptura de lumea
balcanică la sfârşitul secolului al XIX - lea, când România s-a îndreptat spre
Occident. Astfel, nu s-a ţinut cont de faptul că pentru fundamentarea unei noi
culturi este nevoie de sute de ani. Amestecul de inovaţie şi tradiţie a dus la
un anumit conservatorism. Sorin Alexandrescu afirmă că studierea culturii
române este lipsită de acel spirit critic atât de necesar unei culturi aflată
în dezvoltare.
În centrul culturii române se află ca mit
central, mitul jertfei sau mitul creaţiei, care se găseşte în toate marile sale
creaţii. Opera de artă nu se desparte de izvorul de inspiraţie deoarece
“niciodată nu este destul de perfectă. Putem descoperi în această modalitate a
creaţiei populare româneşti un sens mai profund, o semnificaţie bogată în
valori metafizice: fiinţa umană niciodată nu poate crea o operă perfectă
deoarece perfecţiunea aparţine numai lui Dumnezeu; în consecinţă, fiecare
trebuie să continue creaţia celuilalt, pentru că opera de artă nu este un lucru
mort, un simplu obiect inert, ci un organism care trebuie să se alimenteze fără
încetare din geniul fiinţelor umane”[4].
Mitologiile moderne au
izvorât din nevoia de fabulous a contemporaneităţii, fiind plasate mai mult în
cotidian decât în sfera fantasticului. Personajele mitului modern sunt vedetele
şi ele hrănesc setea de senzaţie a omului contemporan. Una dintre personaje
este Marylin Monroe. Misterul morţii ei a transformat-o într-o eroină cu
însuşiri fabuloase.
Unul din miturile copilăriei este
Harry Potter la băieţi şi Hannah Montana la fetiţe. Micul vrăjitor creat de
scriitoarea britanică J. K. Rowling are prin identitatea sa un fond provenind
din mitologiile străvechi, dar e şi un elev contemporan care face faţă cu
succes la încercările bizare ale vieţii. Hannah Montana este un serial de
televiziune a cărei protagonistă este o adolescentă
numita Miley Stewart (interpretată de Miley Cyrus), care duce o viaţă dublă.
Fiind elevă, ea noaptea devine cântăreaţă rock de succes, Hannah Montana.
Observăm în cele mai multe cazuri că eroii de seriale de televiziune, încep
să-i înlocuiască pe eroii mitici, pe Făt – Frumos şi Ileana Cosânzeana etc.
Alte exemple sunt de prisos, se reinventează paradoxal.
Un alt aspect demn de
reţinut în contemporaneitate este „întoarcerea la origine” din perspectiva
escatologică. Referindu-se la continuitatea dintre concepţiile escatologice
medievale şi diferite filosofii şi teze, Mircea Eliade conchide că „se vorbeşte
despre iminenta intrare a lumii în cea de-a treia epocă a Istoriei, care va fi
epoca libertăţii, pentru că se va realiza sub semnul Duhului Sfânt”[5].
Conform tezei revelaţiei continue şi progresive, Lessing consideră această
epocă a treia vârstă ca fiind triumful raţiunii cu ajutorul educaţiei.
Cultura populară
românească a creat „monumente artistice atât de perfecte şi o poezie
extraordinar de vastă şi de elaborată”[6].
În centrul întregii culturi româneşti se află mitul jertfei, iar acesta
reprezintă posibilitatea fiecărui român de a transcende alte ritmuri temporale
decât cele actuale. Aceste „comportări mitologice” sunt relevate de literatura
cultă românescă astfel încât, scriitorul român devine un erou prin intermediul
căruia ne conectăm la tezaurul tradiţional românesc, având „de-a face cu
aceeaşi luptă împotriva Timpului, cu aceeaşi speranţă de a ne scutura povara Timpului mort, a Timpului care striveşte
şi ucide”[7].
Uriaşele resurse ale
limbajului de a spune infinit mai mult decât stă scris pe hârtie prin
transgresarea semnificaţiilor cuvintelor are legătură cu reiterarea mitului şi
analiza structurilor sale.
Prof. Dr. Lucreţia Bogdan Inţa
[1]Virgil Ardeleanu în Vasile
Voiculescu interpretat de..., Colecţia „Biblioteca critică”, Ed. Eminescu,
Bucureşti, 1981, pp.181-182.
[2] http://www.afladespre.manager.ro/sorin-alexandrescu-si-paradoxul-roman-230.htm
[3] Ibidem
[4] Mircea Eliade, Meşterul Manole,
Antologie, op. cit., p.126.
[5]Mircea Eliade, Aspecte ale
mitului, op.cit., p.169.
[6]Idem, Meşterul Manole, Antologie,
op. cit., p.128.
[7] Idem, Aspecte ale mitului, op.
cit., 180.
